Aproape jumătate dintre firmele care au participat la o prognoză realizată de AJOFM Harghita nu preconizează angajări anul viitor

Aproape jumătate dintre firmele care au participat la o prognoză realizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Harghita nu preconizează angajări anul viitor, cauzele fiind legate de creşterea preţurilor la energie şi gaze, care au accentuat incertitudinile faţă de viitorul economic. Şefa Serviciului "Analiza Pieţei Muncii şi Economie Socială" din cadrul AJOFM Harghita, Jano Edit, a precizat joi, pentru AGERPRES, că prognoza cu privire la necesarul de forţă de muncă a fost realizată în perioada 12 septembrie-31 octombrie 2022, prin aplicarea unui chestionar online la care au răspuns un număr de 1.264 de angajatori, din totalul de 7.920 de angajatori care au avut salariaţi în iunie 2022.Potrivit sursei citate, cei 1.264 de angajatori au preconizat un număr de 3.674 de oferte de angajare pentru cursul anului viitor, mult mai mare decât în anul 2021, când s-au preconizat doar 1.487 de angajări. Angajatorii respondenţi au înglobat 44.042 de salariaţi, din totalul de 75.471 de salariaţi din judeţ, adică 58,44 % din totalul de salariaţi, lucru considerat de specialiştii AJOFM ca fiind relevant, potrivit Agerpres.Datele furnizat de Jano Edit arată că 611 dintre angajatorii care au răspuns la chestionar au considerat că nu vor face angajări anul viitor, ceea ce înseamnă 48,34%.Cauzele pot fi legate de creşterea preţurilor la energie şi gaze, care au accentuat incertitudinile privind viitorul economic."Chiar dacă nu am avut întrebare specifică pe acest aspect, pentru că acest chestionar a fost trimis pe mail, iar după aceea i-am contactat şi telefonic să le explicăm de ce e importantă această prognoză şi ce trebuie să facă, atunci ne-au spus mulţi că nu prea ştiu ce să răspundă, că există o incertitudine din cauza creşterii preţurilor (la energie şi gaze - n.

Sursă foto: Stiripesurse.ro