Bloomberg: Cotaţia grâului a revenit la nivelul de dinaintea invaziei, în condițiile în care rușii exportă masiv din Crimeea cereale furate de la ucraineni

Cotaţiile futures la grâu au revenit la nivelul la care erau înainte de invazia rusă în Ucraina, în contextul în care rușii exportă prin Crimeea cantități uriașe de grâu furat de la ucraineni, informează Bloomberg. […]

Bloomberg: Cotaţia grâului a revenit la nivelul de dinaintea invaziei, în condițiile în care rușii exportă masiv din Crimeea cereale furate de la ucraineni
Sursă foto: B1tv.ro

Cotaţiile futures la grâu au revenit la nivelul la care erau înainte de invazia rusă în Ucraina, în contextul în care rușii exportă prin Crimeea cantități uriașe de grâu furat de la ucraineni, informează Bloomberg.

 

Rușii fură nestingheriți cerealele din Ucraina. Cotaţia grâului se stabilizează

 

Cotaţiile futures la grâu au continuat să scadă vineri la bursa de la Chicago, până la nivelul de dinainte de război. Asta în condițiile în care livrările de produse agricole din peninsula Crimeea sunt cu 50 de ori mai mari decât ar fi normal la această dată, lucru ce indică faptul că Rusia fură grâul din Ucraina și-l exportă în țările care au nevoie de el.

Între timp, negociatorii caută soluții să permită Ucrainei să reia livrările de cereale prin porturile de la Marea Neagră. Ucraina nu-și poate exporta propriile cereale din cauza blocadei rușilor.

Vineri, cotaţiile futures la grâu au scăzut cu până la 3,7% și au încheiat şedinţa de tranzacţionare în scădere cu 1,8%, până la 7,81 dolari per bushel. Recordul a fost de aproape 13 dolari per bushel, fiind înregistrat în săptămânile care au urmat invadării Ucrainei.

Analiza Bloomberg mai arată că aceasta e și cea mai mare scădere înregistrată în ultimul deceniu de cotaţia grâului într-o singură săptămână.

 

Speranțe de ieșire din criza alimentară

 

De asemenea, estimările privind recolta de cereale a Rusiei au fost revizuite în sus, iar fermierii din SUA au început şi ei recoltatul grâului.

Aceste lucruri dau speranțe privind ieșirea din criză.

În schimb, pe alte pieţe, cotaţiile futures la porumb şi soia boabe au înregistrat creşteri modeste, traderii analizând modul în care canicula ar putea afecta culturile.