David Popovici, decorat de Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler

Președintele Klaus Iohannis îl va decora miercuri, 20 iulie, pe David Popovici, înotătorul de 17 ani care a impresionat prin performanțele reușite la Campionatul Mondial de natație de la Budapesta, unde a cucerit două medalii de aur. „Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler sportivului David Popovici, dublu medaliat cu aur, […]

David Popovici, decorat de Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler
Sursă foto: Libertatea.ro

Președintele Klaus Iohannis îl va decora miercuri, 20 iulie, pe David Popovici, înotătorul de 17 ani care a impresionat prin performanțele reușite la Campionatul Mondial de natație de la Budapesta, unde a cucerit două medalii de aur.

„Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler sportivului David Popovici, dublu medaliat cu aur, în semn de înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru talentul, dăruirea, devotamentul şi profesionalismul de excepţie dovedite în cadrul celei de-a 19-a ediţii a Campionatelor Mondiale de Nataţie de la Budapesta (18 iunie – 3 iulie 2022), impunându-se ca un simbol al tinerei generații de campioni şi contribuind, pe această cale, la afirmarea sportului românesc pe plan internațional”, a transmis Administrația Prezidențială, luni, 18 iulie.

Totodată, și antrenorul lui Popovici, Adrian Rădulescu, va fi decorat de Klaus Iohannis în cadrul ceremoniei care va avea loc la Palatul Cotroceni, „în semn de înaltă apreciere şi recunoştinţă pentru dăruirea, devotamentul şi profesionalismul de care a dat dovadă în pregătirea participării româneşti la cea de-a 19-a ediţie a Campionatelor Mondiale de Nataţie de la Budapesta”.

David Popovici, în vârstă de 17 ani, a câştigat două medalii de aur la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta, în luna iunie. El a obținut medalia de aur în proba de 100 metri liber, dar și la 200 m liber.

România mai obținuse, înaintea lui Popovici, doar de două ori în istorie aurul mondial la nataţie, prin Tamara Costache (1986 – 50 m liber) şi Diana Mocanu (2001 – 200 m spate).