19.4 C
București
joi, iulie 7, 2022
AcasăPosturi TVB1tv.roDNA cere ridicarea imunității unui ministru acuzat de abuz în serviciu. Surse:...

DNA cere ridicarea imunității unui ministru acuzat de abuz în serviciu. Surse: Ar fi vorba de Adrian Chesnoiu

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a solicitat, joi, Camerei Deputaților să ridicare imunitatea unui deputat, care e și ministru, acuzat de abuz în serviciu la presupusa trucare a unui concurs. Surse G4Media afirmă că e vorba de Adrian Chesnoiu (PSD), ministrul Agriculturii.

„Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de șase volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală”, se arată într-un comunicat al DNA.

 

DNA vrea ridicarea imunității unui ministru. Ar fi vorba de Chesnoiu

 

„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al D. N.A. Crin Nicu Bologa a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor și în prezent având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
– instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni)”, se arată în comunicatul DNA.

 

Ce suspectează procurorii DNA

 

Procurorii anticorupție au „suspiciunea rezonabilă” că ministrul, în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, „ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene”.

Subiectele au ajuns apoi la patru candidați „agreați”, trei promovând concursurile, mai spun anchetatorii.

Procurorii mai acuză că, la intervenția directă a ministrului, membrii comisiei l-au promovat pe unul dintre candidați, deși acesta nu obținuse un punctaj corespunzător. Persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments