Două universități din Nikolaev au fost distruse de 10 rachete rusești. 45 de țări promit să pedepsească crimele de război ale rușilor

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat „consternat”, iar Uniunea Europeană a denunţat joi noile „atrocităţi” ale armatei ruse, după ce atacurile asupra oraşului Viniţa din centrul Ucrainei au provocat moartea a cel puţin 23 de persoane. Totodată, salvatorii ucraineni au anunţat joi seară că sunt și 29 dispăruţi, 71 de persoane spitalizate şi peste 100 de răniţi trataţi la faţa locului. Volodimir Zelenski a calificat atacul rusesc drept un „act terorist deschis” și a transmis comunității internaționale că Rusia a răpit peste 200.000 de copii ucraineni de la începutul invaziei. Pe de altă parte, un general ucrainean susține că eliberarea Crimeei este inevitabilă, iar distrugerea podului peste Strâmtoarea Kerci este un pas necesar. Separat, 44 de localităţi din regiunea Herson din sudul Ucrainei au fost eliberate, potrivit oficialilor regionali citați de presa de la Kiev.

Sursă foto: Digi24.ro