Franța și-a respectat blazonul și a învins categoric Australia la Cupa Mondială 2022. Giroud a egalat un record al lui Thierry Henry

Selecţionata Franţei, campioana mondială en titre, a învins formaţia Australiei cu scorul de 4-1 (2-1), marţi seara, pe Al Janoub Stadium din Al Wakrah, în meciul său de debut Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar. Franţa şi-a respectat blazonul şi a obţinut o victorie clară, chiar dacă a fost condusă aproape douăzeci de minute.Craig Goodwin (9) a deschis scorul pentru Socceroos, după care francezii au înscris de patru ori, prin Adrien Rabiot (27), Olivier Giroud (32, 71) şi Kylian Mbappe (68).Australienii au reuşit să marcheze primii, după o fază frumoasă de atac, la care Leckie a centrat de pe partea dreaptă, iar Goodwin a reluat sub transversală (9). Franţa, deja decimată de accidentări, l-a pierdut la această fază pe fundaşul Lucas Hernandez, care s-a lovit la genunchi.

Sursă foto: Digi24.ro