Guvernul înființează o nouă companie feroviară care va transporta atât echipament militar, cât și cereale

Guvernul face o nouă încercare pentru a-și păstra o companie națională pentru transportul mărfurilor pe calea ferată, de această dată prin înființarea, prin Ordonanță de Urgență, a unui nou operator de stat, „Carpatica Feroviar”, scrie economedia. ro. Cum situația CFR Marfă este foarte dificilă, compania fiind ținută „pe aparate”, pentru a putea prelua fluxurile mari de cereale ca urmare a războiului din Ucraina, Executivul, prin Ministerul Transporturilor, a prezentat proiectul unei Ordonanțe de Urgență cu argumentul că transportul feroviar de marfă este „un serviciu de interes strategic general”, iar sincopele acestuia înseamnă perturbări grave în funcționarea principalelor ramuri economice de activitate.Altfel spus, dacă CFR Marfă își va înceta cumva funcționarea, statul trebuie să poată asigura „necondiționat” toate transporturile feroviare necesare, conform cerințelor agreate la nivelul României din UE și NATO, arată Ministerul Transporturilor în Nota de Fundamentare.Dacă anul trecut Ministerul Transporturilor propunea darea în plată pentru salvarea CFR Marfă, acum varianta ar putea fi lichidarea CFR Marfă și înființarea unei noi companii (n.r regulile de concurență stabilesc o perioadă „tampon” de trei luni) între faliment și reînființare.

Sursă foto: Digi24.ro