Informația care dărâmă cele 25 de spitale noi cu bani din PNRR

Adriana Pistol spune că 25 de spitale sunt selectate dintr-o listă de 49 pe baza acelor criterii care au fost elaborate pentru a primi bani să își îmbunătățească stadiul în care ei lucrează acum. [...] The post Informația care dărâmă cele 25 de spitale noi cu bani din PNRR appeared first on Cotidianul RO.

Informația care dărâmă cele 25 de spitale noi cu bani din PNRR
Sursă foto: Cotidianul.ro

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Adriana Pistol, a declarat luni că nu vor fi construite 25 de spitale noi prin PNRR, așa cum s-a spus în spațiul public, ci doar vor fi aduse îmbunătățiri celor existente. Spitale noi vor fi doar spitalele regionale, a spus ea.

Întrebată, luni, în conferință de presă, când va fi cunoscută lista celor 25 de spitale noi care vor fi construite prin PNRR, Adriana Pistol a spus că nu vor fi construite spitale noi, ci vor fi aduse îmbunătățiri celor existente, ce vor fi alese dintr-o listă de 49 de unități medicale.

„În mod sigur va dura, nu pot să vă dau un termen cât va dura, pentru că este o procedură laborioasă. Problema e că nu va construi 25 de spitale. În PNRR, aceste 25 de spitale sunt finanțate pentru diverse îmbunătățiri, reconstrucții, reamenajări, fie în totalitate, fie parțial în anumite secții. Deci nu se vor construi 25 de spitale”, a spus Pistol.

Secretarul de stat din MS a fost întrebat, apoi, câte din cele 25 de spitale vor fi noi, iar dr. Pistol a răspuns: „Niciunul!”.

„25 de spitale sunt selectate dintr-o listă de 49 pe baza acelor criterii care au fost elaborate pentru a primi bani să își îmbunătățească stadiul în care ei lucrează acum. Spitale noi nu sunt decât acele spitale regionale. Nu au legătură acelea cu acestea 25. (…) Eu vă spun care e realitatea. Dacă așa scrie, vă rog frumos – cei de la presă – să verificați și să corectați. Nu se construiesc spitale noi”, a precizat secretarul de stat.

Ministerul Sănătății a publicat vineri în consultare publică Metodologia de prioritizare a investițiilor în infrastructura publică de sănătate aferente Componentei 12 – Sănătate, Investițiile 2.1 și 2.2. Infrastructură spitalicească publică nouă, incluzând echipamentele și aparatura medicală din cadrul PNRR.

Prin această componentă, în urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții ce presupun construcția și dotarea de spitale / unități spitalicești noi la nivel național, din lista de 49 de obiective inscrise de către Ministerul Sănătății in anul 2021 și convenite cu Comisia Europeană, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de către Ministerul Sănătății.

Investiția totală se va ridica la peste 1.7 milarde de euro.

Potrivit MS, noile construcții vor respecta cerințele de eficiență energetică, conform legislației naționale și standardele de calitate și performanță existente la nivel internațional.

Includerea proiectelor în lista proiectelor finanțate prin PNRR va fi propusă de către Ministerul Sănătății, respectând prevederile metodologiei de prioritizare.

Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanțare specifice fiecărei investiții.

The post Informația care dărâmă cele 25 de spitale noi cu bani din PNRR appeared first on Cotidianul RO.