La o lună după ce a pierdut alegerile, Bolsonaro contestă rezultatul

Președintele în exercițiu al Braziliei, Jair Bolsonaro, a depus contestație la alegerile preziențiale pe care le-a pierdut în urmă cu o lună în fața lui Lula da Silva. Viitorul fost președinte susține că voturile de la unele aparate de vot ar trebui să fie „invalide” într-o plângere formală făcută la autoritățile electorale, relatează Reuters. Este puțin probabil ca acuzațiile lui Bolsonaro să producă vreun efect, mai ales în condițiile în care rezultatul alegerilor fost deja confirmat și certificat de Curtea Electorală Superioară (TSE) și recunoscut deja de politicienii brazilieni și de comunitatea internațională.Totuși, demersul lui Bolsonaro ar putea să alimenteze noi mișcări de protest ale susținătorilor săi, care refuză, în stil trumpist, să accepte rezultatul alegerilor și înfrângerea președintelui de extremă-dreaptă.Alexandre de Moraes, judecătorul de la Curtea Supremă care conduce TSE i-a transmis lui Bolsonaro că trebuie să prezinte un audit complet al ambelor tururi ale votului de luna trecută în 24 de ore, altfel contestația va fi respinsă.

Sursă foto: Digi24.ro