Mircea Geoană: Astăzi nu vedem condiţii pentru un minim de teren unde să se poată ajunge la negociere Rusia-Ucraina

„Trebuie să spunem că, din punct de vedere politic, de această dată, nu vedem condiţii pentru o negociere între cele două părţi în viitorul apropiat, dintr-un motiv care este evident. (...) Poziţiile sunt atât de diferite şi atât de masiv îndepărtate una de alta, încât, astăzi, nu vedem condiţii pentru un minim de teren unde să se poată ajunge la un început de negociere”, a afirmat el. Secretarul general adjunct al NATO a adăugat că perioada de iarnă „va conduce probabil la o încetinire relativă a intensităţii războiului”.„Asta nu exclude şi operaţiuni militare în timpul iernii, dar, din păcate, astăzi nu vedem condiţii reunite pentru o soluţionare politică.

Sursă foto: Digi24.ro