Nicușor Dan, despre transportul în comun de noapte din București: S-a dovedit a fi un succes. Care este cel mai utilizat traseu

Traseele de noapte ale transportului public din Bucureşti se dovedesc a fi un succes, iar „predictibilitatea, extinderea traseelor şi posibilitatea plăţii călătoriilor cu cardul” au dus la o creștere semnificativă a numărului de călători, a transmis sâmbătă primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook. Potrivit statisticilor, autobuzele cele mai utilizate au […]

Nicușor Dan, despre transportul în comun de noapte din București: S-a dovedit a fi un succes. Care este cel mai utilizat traseu
Sursă foto: Libertatea.ro

Traseele de noapte ale transportului public din Bucureşti se dovedesc a fi un succes, iar „predictibilitatea, extinderea traseelor şi posibilitatea plăţii călătoriilor cu cardul” au dus la o creștere semnificativă a numărului de călători, a transmis sâmbătă primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit statisticilor, autobuzele cele mai utilizate au fost cele care ajung în zona Piața Unirii, susține Nicușor Dan, care precizează că, dacă va fi necesar, municipalitatea va crește frecvența de circulație a acestora.

Edilul a amintit că autobuzele, tramvaiele și troleibuzele din București circulă noaptea la un interval de 30 de minute între orele 22.30-1.00 și 4.00-5.00 și la 60 de minute între orele 1.00-4.00.

”Traseele au fost extinse astfel încât să poată acoperi zone din toate sectoarele Capitalei: Bd. Ghencea – Valea Oltului, şos. Fundeni – Bd. Lacul Tei, şos. Chitilei – Bd. Ion Mihalache”, a transmis Nicuşor Dan.

Edilul a mai spus că liniile N1 şi N10 asigură legături conform aceluiaşi program pe inelul principal de circulaţie al Capitalei.

„Pentru a fi cât mai eficiente, traseele au fost astfel concepute pentru a asigura legături cu Aeroportul Otopeni (autobuzul 783) şi cu Gara de Nord”, a mai spus Nicușor Dan.

Autobuzele de noapte opresc în stații numai la cererea călătorilor, iar pasagerii care doresc să coboare, trebuie să apese pe butonul „Stop”, aflat pe barele din interiorul autobuzelor.