O femeie a fost reținută pentru propagandă teroristă. Mai avea o condamnare pentru același lucru

O femeie suspectată de propagandă teroristă a fost reținută de DIICOT. Ea postat pe reţelele sociale materiale cu scene de luptă şi antrenamente ale membrilor unei organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu, potrivit procurorilor. Femeia este acum cercetată pentru 1promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism și accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare, ambele comise în stare de recidivă postcondamnatorie (atrasă de o condamnare pentru același gen de fapte)”, potrivit unui comunicat al DIICOT.Femeia mai fusese condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru fapte similare.Procurorii spun că femeia era „într-o fază avansată a procesului de (auto)radicalizare” și că „a accesat şi promovat în mod sistematic materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste active în Orientul Mijlociu”.

Sursă foto: Digi24.ro