35.6 C
București
marți, iulie 5, 2022
AcasăZiare NaționaleLibertatea.roPetru Avram, fostul director de la Apele Române care a angajat o...

Petru Avram, fostul director de la Apele Române care a angajat o chelneriță pe post de inginer, trimis în judecată într-un al doilea dosar

Petru Avram, fost director al Administraţiei Bazinale de Apă „Prut-Bârlad”, a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu şi influenţarea declaraţiilor, potrivit unui comunicat transmis joi de DNA, citat de Agerpres.

Conform procurorilor, Petru Avram a trimis ilegal, în perioada mai-iunie 2020, angajaţi și utilaje ale instituţiei să facă gratis lucrări pentru deznisiparea a cinci puţuri situate pe terenul ce aparţinea unei societăţi comerciale.

”Prin aceste demersuri, patrimoniul instituţiei publice ar fi fost prejudiciat cu suma de 2.506 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului şi a cheltuielilor cu forţa de muncă”, potrivit unui comunicat transmis de DNA.

Totodată, DNA menţionează că, în contextul apariţiei în spaţiul public a unei anchete jurnalistice care viza aceste fapte, Petru Avram ar fi încercat, pe 10 şi 17 februarie 2020, să-i convingă pe subordonaţi să declare că lucrările respective ar fi fost făcute în afara orelor de program.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunal Iaşi, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse de procurori.

Petru Avram a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA în iulie 2021, alături de primarul comunei Vatra Moldoviţei din judeţul Suceava, Virgil Saghin, într-un dosar privind angajarea fictivă a două persoane.

Petru Avram și chelnerița de la Apele Române

La începutul lunii februarie 2021, Gabriel Mustățea, un inginer care lucra la ABA Prut-Bârlad a dezvăluit pentru Recorder că o tânără care a lucrat ca ospătăriţă la un bar a fost angajată pe post de inginer la instituție, fără concurs și fără să aibă competențe în domeniu.

Ulterior, în urma dezvăluirilor, fosta chelneriță și-a dat demisia din funcție. Două luni mai târziu, în aprilie 2021, și Petru Avram a demisionat de la șefia instituției, după ce fusese pus sub acuzare de DNA pentru abuz în serviciu.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Most Popular

Recent Comments