Președintele socialiștilor europeni bate cu pumnul în masă în fața Austriei: Susțin personal aderarea Bulgariei și României la zona Schengen

„Susțin personal aderarea Bulgariei și României la Schengen”, se arată într-o scrisoare trimisă de președintele PES, Stefan Löfven, liderului PSD, Marcel Ciolacu: „Socialiștii și democrații vor continua să sprijine acest proces”. „Dragă Marcel, aș dori să vă mulțumesc foarte mult pentru scrisoarea dumneavoastră și aș dori să-mi exprim aprecierea pentru prezența dumneavoastră valoroasă la Congresul PES de la Berlin. Evenimentul a fost foarte reușit și a demonstrat forța și unitatea familiei noastre social-democrate, mai ales în această perioadă extrem de agitată și numeroasele provocări cu care ne confruntăm atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în sfera internațională.

Sursă foto: Stiripesurse.ro