Procuratura de la Kiev deschide o anchetă după apariția pe rețelele sociale a unui video ce înfățișează execuția unor militari ruși predați ucrainenilor

Procuratura ucraineană a deschis o anchetă în urma difuzării pe reţele de socializare a unei înregistrări video care, acuză Moscova, surprinde execuţia unor militari ruşi după ce s-au predat forţelor ucrainene, în weekend, relatează CNN.Însărcinatul cu drepturile omului în Parlamentul ucrainean Dmitro Lubineţ a afirmă că este vorba despre o predare falsă şi că ”răspunderea la foc nu este o crimă de război”.O înregistrare video - pe care CNN scrie că a geolocalizat-o - a fost filmată la marginea satului Makiivka, situat în regiunea ucraineană Lugansk (est), la aproximativ 40 de kilometri nord-est de Lîman, însă ceea ce s-a întâmplat în realitate este neclar.Procuratura Generală ucraineană anunţă marţi într-un comunicat că Procuratura Regională ucraineană din Lugansk urmează să invetigheze cu privire la ”perfidia” - acţiuni menite să câştige încrederea inamicului cu scopul de a obţine un avantaj militar - forţelor ruse în timpul acestei predări, care este interzisă de dreptul internaţional umanitar."Freedom and democracy" arrived in Kherson...SBU (Security Service of Ukraine) rounded up some more "collaborators" in Kherson.Nobody knows what hapenend to them,probably dead pic. twitter. com/iKxfqqecsr— AZ ???????????????? (@AZgeopolitics) November 16, 2022”Potrivit monitorizării presei, se ştie că în satul Makiivka, în regiunea Lugansk, militari ruşi care s-au făcut că se predau Forţelor armate ucrainene au deschis focul asupra unor apărători ucraineni.

Sursă foto: Ziare.com