Rafila afirmă că DSU trebuia să achiziţioneze, între 2018 şi 2022, cel puţin 2.100 de ambulanţe pentru Serviciile de Ambulanţă, dar s-au primit 600

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că, în perioada 2018-2022, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă ar fi trebuit să achiziţioneze, în baza unui contract-cadru, un număr minim de 2.100 de ambulanţe pentru Serviciile de Ambulanţă aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, însă în ultimi trei ani nu au mai fost cumpărate ambulanţe noi, în cei patru ani serviciile de specialitate primind 600 de autospeciale, potrivit News. ro.Alexandru RafilaFoto: AGERPRES”Eu nu pot să intru în astfel de polemici, dânsul cred că e mai specializat în chestiunea asta, cu înregistrările, ştiu că a avut şi o problemă în birou acum câteva luni, legat de această chestiune, cu microfoane. Eu nu sunt aşa de specializat, probabil că dânsul are alt tip de specializare decât am eu în acest domeniu.

Sursă foto: Hotnews.ro