Ricky Martin, acuzat de incest de nepotul său. Cântăreţul riscă până la 50 de ani de închisoare

Nepotul lui Ricky Martin susține că a avut o relaţie de şapte luni cu celebrul artist şi că acesta l-a ”atacat fizic şi psihic”. Dacă se va confirma presupusa relaţie, cântărețul ar putea risca până la 50 de ani de închisoare pentru acuzaţii de incest, potrivit legii portoricane, relatează Daily Mail, citată de News.ro. La […]

Ricky Martin, acuzat de incest de nepotul său. Cântăreţul riscă până la 50 de ani de închisoare
Sursă foto: Libertatea.ro

Nepotul lui Ricky Martin susține că a avut o relaţie de şapte luni cu celebrul artist şi că acesta l-a ”atacat fizic şi psihic”. Dacă se va confirma presupusa relaţie, cântărețul ar putea risca până la 50 de ani de închisoare pentru acuzaţii de incest, potrivit legii portoricane, relatează Daily Mail, citată de News.ro.

La 1 iulie, Ricky Martin a primit un ordin de restricţie ca urmare a unui incident de violenţă domestică în Puerto Rico. Identitatea victimei nu a fost însă dezvăluită.

Fratele său, Eric Martin, a identificat-o pe presupusa victimă ca fiind nepotul cântăreţului, Dennis Yadiel Sanchez, a scris agenţia de presă spaniolă Marca. Ordinul îi interzice lui Martin să contacteze sau să îl sune pe solicitant, care se presupune că ”se teme pentru siguranţa lui”.

Martin, 50 de ani, a avut timp de șapte luni o relație cu Sanchez, 21 de ani, care s-a încheiat în urmă cu aproximativ două luni, potrivit ordinului de protecție consultat de cotidianul El Vocero.

Nepotul îl acuză pe cântăreț de incest și susține că, în timpul relației lor, Martin ”a exercitat atacuri fizice şi psihologice” asupra sa.

Sanchez susţine că Martin nu a acceptat despărţirea şi a fost văzut aşteptându-l lângă casa lui de cel puţin trei ori, conform ordinului văzut de El Vocero. El a mai precizat că Martin ”consumase cantităţi mari de alcool şi droguri”.

De cealaltă parte, avocaţii cântăreţului au negat acuzaţiile şi îşi pregătesc apărarea împotriva lui Sanchez, care ar fi fost denunţat recent de o femeie după ce ar fi hărţuit-o şi ”a ameninţat-o să-i distrugă viaţa”.

Echipa juridică a lui Martin a declarat că reclamantul ”se luptă cu probleme grave de sănătate mintală” şi a respins definitiv acuzaţiile ”dezgustătoare”.

”Ricky Martin, desigur, nu a fost niciodată – şi nu va fi niciodată – implicat în vreun fel de relaţie sexuală sau romantică cu nepotul său”, a declarat, vineri, avocatul Martin Singer.

Ricky Martin urmează să apară în fața tribunalului din Puerto Rico pe 21 iulie pentru procesul său.