22.3 C
București
joi, iulie 7, 2022
AcasăZiare NaționaleLibertatea.roUn nou vaccin antiCovid va fi autorizat în Europa. Anunțul Agenției Europene...

Un nou vaccin antiCovid va fi autorizat în Europa. Anunțul Agenției Europene pentru Medicamente

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat jo, 23 iunie, autorizarea vaccinului antiCOVID dezvoltat de compania farmaceutică franceză Valneva pentru piaţa europeană, informează agenția germană DPA, preluată de Agerpres.

„După o evaluare amănunţită, comitetul pentru medicamente de uz uman din cadrul EMA a ajuns, prin consens, la concluzia că datele asociate acestui vaccin sunt robuste şi întrunesc criteriile europene de eficacitate, siguranţă şi calitate”, a anunţat EMA, într-un comunicat.

Acest vaccin ar trebui aprobat într-o primă fază doar pentru persoanele cu vârste cuprinse în intervalul 18-50 de ani, întrucât deocamdată există prea puţine date medicale despre efectele pe care serul le produse la persoanele de peste 50 de ani, au precizat reprezentanţii EMA.

Comisia Europeană va trebui să autorizeze la rândul ei noul vaccin, însă această procedură este considerată o simplă formalitate.

Vaccinul Valneva va deveni astfel cel de-al şaselea ser anti-COVID-19 autorizat în Uniunea Europeană, după vaccinurile cu ARN mesager dezvoltate de alianţa americano-germană Pfizer-BioNTech şi de compania americană Moderna, cele cu vector viral produse de grupul anglo-suedez AstraZeneca şi de americanii de la Johnson&Johnson, precum şi Novavax, bazat pe proteine recombinate. 

Serul Valneva, care a fost deja autorizat în Marea Britanie din luna aprilie, se administrează în două doze.

Potrivit Reuters, vaccinul Valneva foloseşte o tehnologie care este folosită deja de mai multe decenii în vaccinuri create împotriva poliomielitei, gripei sezoniere şi hepatitei.

Compania franco-austriacă doreşte să se adreseze astfel persoanelor care au refuzat să se vaccineze până acum cu seruri bazate pe ARN mesager sau pe alte tehnologii noi.

  • Conform AFP, Valneva s-a confruntat cu mai multe probleme din cauza acestui vaccin, după ce, anul trecut, guvernul Marii Britanii, care plasase o comandă de 100 de milioane de doze, a decis să rezilieze contractul, provocând scăderea acţiunilor companiei la bursă.
  • În mai 2021, Valneva, care încheiase un acord pentru 60 de milioane de doze până la sfârşitul anului 2023, a pierdut comanda, în contextul unei producţii mondiale importante de vaccinuri anti-COVID-19.

Valneva, companie cu sediul la Saint Herblain, în Franța, a propus atunci un plan pentru a încerca să remedieze situaţia într-o manieră acceptabilă şi asupra căruia Comisia Europeană urmează să se pronunţe.

Săptămâna trecută, Valneva a cerut mai multe comenzi din partea ţărilor europene pentru ca acest contract să poată fi menţinut.

Compania Valneva a fost înființată în 2013. Are unități de producție în Viena (Austria), Livingston (Scoția), Solna (Suedia) și birouri în Franța, Canada și Statele Unite.

Foto: Valneva.com

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments